E cam vară, un pic așa.
Haideți cu mine la Vama Veche, unde își face veacul toată crema boschetărimii pseudo-spălate. Numai aurolaci de viță nobilă și adevărați lorzi ai vomatului în coșuri de gunoi, aleși pe sprânceană, unul mai viteaz ca altul. Altceva n-ai să găsești acolo. Vama Veche este cea mai bună comedie din întreaga Vamă Veche.
Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.
Ci despre un documentar pe care am de gând să îl produc împreună cu Patrocle, câinele meu nespus de credincios și cuvios. Atât de credincios, încât a insistat să-l iau cu mine în excursie la Vatican ca să-l poată mirosi pe Papă și să-l lingă pe picioare.
Revenind la partea cu comedia…
După lungi discuții cu Patrocle, am decis să facem un documentar despre prietena nostră comună: piftia de mare.
Pe piftia de mare am cunoscut-o în timpul unei plimbări ca oricare alta pe malul râului Siropu Mic (afluent al Techilei Mari și al Crișulețului Gălbui). Patrocle, obsedat de curățenie, a vrut să facă o baie înainte de a se tăvăli prin rahatul de vacă de pe mal.
Așa că a intrat în râu și, după o sutime de secundă, mi-a sărit înapoi în brațe înjurând în lătrărească și mirosind a usturoi. Eu, ca orice om care își prinde câinele mirosind a usturoi, i-am cerut să justifice mirosul de usturoi pe care îl avea asupra sa, avertizându-l că, în caz contrar, îl voi duce la veterinar să îi reteze “bulgărașii” și să îi înlocuiască cu doi ochi de sticlă (sau cu bile de-alea gri care pocnesc și iau foc).
Îngrijorat fiind de posibilitatea secerării celor două “mărgăritare” ale sale de către Nenea Doctoru, Patrocle s-a conformat, arătându-mi un petic de apă pe care plutea o meduză de mărimea unei pălării țigănești.
Nu făcea nimic, doar plutea acolo și mirosea a usturoi. Așa că am mușcat din ea și, surpriză frate Eduard: AVEA GUST DE RĂCITURĂ. Gelatină de-aia care tremură ca mine la vaccin. Peltea dintr-aia care se bălăngăne ca unchi-tu Ciuleac după două damigene de rachiu călugăresc.
După ce ne-am dezmeticit și am terminat-o de mâncat, am decis să scoatem bani de pe urma descoperirii noastre, pe care am numit-o “piftia de mare” în onoarea răposatului Jacques-Yves Cousteau (căruia îi plăcea piftia cu slănină de curcan).
“Și cine Doamne-iartă-mă va juca în comedia voastră de tălâmbi!?”
În primul rând, permiteți-mi să fac o mică corectură întrebării: documentarul nostru nu este o banală comedie de tălâmbi, ci mai degrabă cea mai bună comedie de tălâmbi.
În al doilea rând, eu și cu Patrocle ne-am împărțit sarcinile în mod egal.
Astfel, eu mă voi ocupa de scărpinat sub bărbie și uitat la Patrocle cum face toată treaba.
Patrocle, pe de altă parte, va fi scenaristul documentarului. Și naratorul, și regizorul de platou, și cascadorul, și ambii cameramani. Tot el va juca două roluri principale, șase roluri de figurant, și în plus va fi dublura piftiei de mare în cazul în care aceasta se îmbolnăvește sau își uită replicile.
Până duminica viitoare vă salut, vă pup pe ceafă, și vă invit în cinematofraguri să vedeți…
The Chronicles of Piftia de Mare: Cea mai bună comedie a verii care stă să treacă
Prețul biletului include și un castronel de floricele cu piftie de care n-ați mâncat în viața voastră fiindcă nu există.