Pisicile fără păr, companioanele oficiale ale mafiei sud-Italiene

Poate că vă întrebați de ce ceapa mea de nesimțit voi pune o fotografie cu un Cadillac Elmiraj în deschiderea unui articol enciclopedic despre pisici fără păr. E simplu! Dar, mai întâi, fotografia: Motivul este următorul: În poza cu mașina, am pitit în dreapta jos — cu ajutorul Photoshop-ului — o poză cu o mâță cheală îmbrăcată în costumaș de rechin. Mi se pare drăguță, și e una din puținele animale pe care nu m-ar lăsa inima să le vâr în sobă la vreme rea. Pisicile fără păr sunt un fel de șobolănași. Practic, este imposibil să deosebești cele două specii de animale fără să le miroși respirația. Dacă te învăluie un damf călduț de hamsii și lapte acru, și nu pute suficient de nasol încât să vrei să aplatizezi animalul respectiv cu o lovitură de tigaie, cel mai probabil e pisică. Pe de altă parte, dacă dilește ca o proaspăt desfăcută conservă de stârv, lovește-l fără frică cu tigaia că precis e șobolan. Cele mai cunoscute pisici chelboase sunt cele din rasa Sfinx. Sunt drăgăstoase, cuminți, și nu ezită niciodată ca, la nevoie, să nu te ajute cu absolut nimic. Dar sunt drăguțe și — spre deosebire de pisicile convenționale, cu șubă proprie pe șale — le poți costuma fără să zică lumea că ești nemaipomenit de idiot. Pentru ele hainele sunt o necesitate în anotimpul rece, din cauza lipsei unei centrale corporale pe lemne (s-au încercat implanturi de sobe de teracotă în pisică, dar e criză și nu toată lumea își permite achiziționarea lemnelor pentru încălzitul mâței; plus că implantul de teracotă în pisică e o operație chirurgicală dificilă, se poate executa numai în Pakistan, și sunt șanse mari ca mâța ta să scoată scântei și funingine pe gură la fiecare mieunat). Și nu poți lăsa motanul fără încălzire, pentru că răcește și îți umple camera de bale de bolnav. Plus că untimul lucru pe care ți-l dorești atunci când te întorci seara de la muncă (și îți agăți în cui cizmele, pălăria, parpalacul și lopata de gropar, trântindu-te pe canapea ca să te uiți pe TVR HD)... am pierdut șirul ideilor. Deci ultimul lucru pe care ți-l dorești este să vină mâța lângă tine ca să-și facă culcuș. E rece și zici că se atinge de tine un pește invaziv, alunecos.

Iar asta nu e singura problemă cu felinele domestice lipsite de pilozitate corporală!

Mai e și faptul că, spre deosebire de suratele lor cu blană — care n-au nevoie de băiță pentru că se spală singure — astea necesită o curățare săptămânală. S-ar spăla și ele ca celelalte, dar le e scârbă (cum ne-ar fi și nouă). Așa că în fiecare duminică tre' să iei cotoiul, să-l înmoi în detartrant, și să îl cureți bine de secreții și uleiuri și râie și ce mai găsești pe suprafața exterioară a pisicii. Dacă nu o speli ca lumea, o să rămâi cu secreții de mâță pe haine data viitoare când o să vină să se frece afectuos de tine. Și o să miroși și tu a ciorbă de mațe de dihor. AȘA CĂ SPALĂ-LE! Și dă-le cu deodorant. Și vara, dacă-ți trece prin chelie să le scoți din apartament, unge-le cu loțiune că se ard și arată ca un rocker adormit beat mort pe plajă la Vama Veche. Dacă te-am convins să-ți cumperi una, găsești pe net. Pe Google mai exact. Habar n-am cât costă o pisică fără păr, dar probabil nu-i chiar o avere. Dacă nu îți ajung banii, du-te la donat de sânge sau la vândut covrigi. Ia în calcul și posibilitatea vănzării unui copil sau a unui rinichi (dacă ai surplus de așa ceva, ofer 30 de lei pe set; lasă-mi un mesaj și rezolvăm). ÎNCĂ UN LUCRU: În decurs de două ore voi reface mai mult sau mai puțin complet pagina despre mine. Așa că revino cât poți de grabnic s-o citești. Gata, am rescris-o. Citiți-o aici.